Carta Internaţională a Muzeelor Memorial

Introducere 

Muzeele memoriale au răspunderea de a proteja demnitatea victimelor împotriva oricărei forme de exploatare şi de a se asigura că, dincolo de lecţiile convenţionale de istorie, interpretarea evenimentelor politice inspiră gândirea critică şi independentă despre trecut.  

 De aceea este timpul ca muzeele memoriale, ca formă unică a muzeelor de istorie contemporană, să ajungă la o formă de cooperare între ele, la nivel naţional şi internaţional.  

 A fost creat cadrul organizațional necesar pentru un consorţiu internațional.  

 Misiunea International Task force for Holocaust Education, Remembrance and Research este de a susţine instituţiile ce comemorează victimele regimului nazist şi de a susţine păstrarea sit-urilor istorice, a surselor şi a artefactelor în spiritul şi raţiunea Declaraţiei de la Stockholm.  

 Misiunea Comitetului Internaţional pentru Muzeele Memoriale (IC MEMO)prin integrarea sa în Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) este de a onora principiile universale, de natură etică şi politică ale Cartei ONU şi de a ajuta la conservarea patrimoniului cultural. IC MEMO funcţionează ca o organizaţie-umbrelă pentru multe muzee memoriale localizate în Europa, Africa, America şi Asia, dedicate victimelor tiraniei de stat.  

CARTA  

Aceasta este o cartă a muzeelor memoriale internaționale, orientată către Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi către principiile etice ale ICOM. Principiile generale ale comemorării în muzeele memoriale sunt:

  1. O cultură comună a rememorării nu poate şi nu trebuie să fie decretată. Date fiind experienţele istorice foarte diferite, muzeele memoriale ar trebui să accepte coexistenţa unor imperative comemorative, îndreptate spre culturi comemorative pluraliste. Instituţiile ar trebui să aibă drept obiectiv cooperarea în loc să încurajeze competiţia, care ar putea duce la o confruntare pentru dominare. Dacă este vorba despre o activitate de tip practic, o cultură comună a comemorării ar putea să se dezvolte treptat dintr-o multitudine de iniţiative descentralizate.   

  2. O cultură pluralistă a comemorării necesită şi un set comun de valori pozitive. Acestea există deja în declaraţia privind drepturile omului şi drepturile civile. 

  3. Muzeele memoriale, ca muzee de istorie contemporană, sunt mai ales implicate în comemorarea crimelor comise împotriva minorităţilor. Din acest motiv statele actuale, guvernele şi comunităţile locale au o mare responsabilitate faţă de muzeele memoriale şi ar trebui să le conserve acestora colecţiile şi să le asigure  cel mai înalt grad de independenţă faţă de directivele politice. În acelaşi timp, muzeele memoriale trebuie să se ancoreze în societatea civilă şi să facă un efort special pentru a integra minorităţile.

  4. Muzeele memoriale moderne sunt muzee de istorie contemporană, ce au o misiune specială în domeniul educaţiei umanitare şi civice. Muzeele memoriale vor putea să se impună în faţa intereselor şi lobby-ului politic doar dacă vor atinge un nivel înalt de calitate a activităţii, infrastructurii şi organizării de personal.  

  5.  Decizii importante în cadrul unui muzeu memorial, precum cele privind conţinutul, materialele educative şi conceptul, ar trebui luate mai ales în baza unei discuţii deschise, neierarhice şi pluraliste cu supravieţuitori, membri ai comunităţii academice, lobby-işti şi alte grupuri sociale implicate. Activitatea unui muzeu memorial este, în principal, una ştiinţifică. Instituţiile de stat şi sponsorii privaţi trebuie să accepte acest fapt.  

  6.  Informaţia transmisă prin intermediul expoziţiilor, publicaţiilor şi al proiectelor educaţionale, referitoare la evenimente istorice, ar trebui să evoce empatia cu victimele, indivizi şi grupuri care au fost ţinte precise ale persecuţiei. Interpretarea ar trebui să evite comemorarea sub forma răzbunării, urii şi resentimentelor între diferitele grupuri de victime. 

  7. Experienţele istorice trebuie integrate în contexte istorice fără a minimaliza suferinţa personală a indivizilor. Integrarea evenimentelor istorice ar trebui să aibă loc la nivelul cercetării istoriei moderne şi contemporane şi să onoreze principiile academice ale discursului şi perspectivelor multiple.  

  8. Perspectiva făptuitorilor trebuie să fie luată în considerare. Făptuitorii nu trebuie demonizaţi, dar ideologia, obiectivele şi motivaţia lor trebuie utilizate pentru a oferi o explicaţie acţiunilor lor. Aceasta include atât mecanismele instituţionale şi sociale, cât şi biografiile individuale ale făptuitorilor. Capacitatea de a pune sub semnul întrebării propria perspectivă ia în calcul şi posibilitatea includerii propriei imagini şi a propriilor fapte în prezentarea despre „ceilalţi”. Grupul foarte larg şi diversificat de martori trebuie tratat de o manieră similară.  

  9. Muzeele memoriale localizate în situri istorice în care s-au comis crime împotriva umanităţii oferă o oportunitate pentru a dezvolta educaţia istorică şi civică, dar există şi numeroase riscuri implicate. De aceea muzeele memoriale trebuie să îşi orienteze activitatea nu atât spre un acord privind conţinutul, cât spre principii universale. Potrivit acestor principii, vizitatorii nu trebuie să fie copleşiţi sau îndoctrinaţi, viziunea subiectivă a indivizilor trebuie să fie respectată, iar subiectele controversate trebuie tratate ca şi subiecte controversate. 

  10. Muzeele memoriale, în calitatea lor de muzee de istorie contemporană, sunt mereu angajate în criticarea propriei istorii, pe care trebuie să o integreze în istoria mai largă a propriei culturi comemorative. Conștiente fiind de curentele actuale de gândire, aceste instituţii ar trebui să îşi orienteze prezentările spre interpretări curente ale trecutului, rămânând în acelaşi timp ancorate în adevărul evenimentelor istorice.